Rebeca Ballroom

Salon Rares

Salon Rareș poate găzdui până la 200 de persoane, un salon parcă rupt dintr-o poveste cu prințese și prinți, conceput să asigure o atmosferă desăvârșită indiferent de natura evenimentului pe care îl organizezi.
Servicii premium într-o nouă locație de vis, aflată la 5 minunte de Mega Mall București.

Capacitate: 200 persoane

Suprafata: m2

Culoare: mov

Galerie foto:

Salon Princess

De câte ori nu ai visat la nunta ta?
La ziua aceea de neuitat, desprinsă din povești.
La clipele când toți ochii vor fi ațintiți asupra ta, te vor privi cu admirație, te vor sorbi.
La momentul în care tu vei fi regina sau regele balului.

Capacitate: 160 persoane

Suprafata: m2

Culoare: crem

Galerie foto:

Salon Queen

Suntem fericiți când oamenii hotărăsc să se căsătoarească sau cand un copil vine să întregească o familie.Prima intâlnire face întotdeauna casă bună cu emoția.Primul sărut îți descoperă casa fericirii.

Prima noaptea împreună e ca și cum te-ai muta în casă nouă.Primul da, primul acord din dansul mirilor, primul dans.Prima dimineață de după primul da. Toate te fac să te gândești la primul om din viața ta: EL sau EA.

Rebeca Ballroom vă dorește să păstrați întotdeauna starea aceea de după primul… sau prima…

Capacitate: 160 persoane

Suprafata: m2

Culoare: gri

Galerie foto:

Descriere

0 0 votes
rating

Fiecare detaliu ne ajută să transformam orice eveniment într-un moment cu adevărat memorabil. Saloanele noastre se disting printr-un spațiu elegant, rafinat, un salon conceput pentru a satisface cele mai exigente așteptări în materie de organizare de evenimente.

Meniurile nuntă și botez Ballroom Rebeca sunt orientative și pot fi personalizate, în funcție de cerințele voastre.
Meniurile pot fi personalizate în funcție de solicitările voastre (meniuri special concepute pentru evenimentul tău, meniuri vegetariene etc.).

Clienților noștri le oferim acum cabina foto.
Surprindem împreună cele mai trăsnite momente sau cele mai romantice clipe pentru un foto book de excepție.
E simplu: îți alegi accesoriile, te așezi în fața camerei și… apeși pe buton.
În plus, poți primi pozele și pe stick în format digital.

Macar o dată în viață fiecare dintre dvs. merită să se simtă vedeta zilei sau a serii.

De aceea Rebeca Ballroom îmbină în mod fericit ambientul de top class cu prețurile accesibile.

 

Echipa

Momentan nu exista informatii disponibile.

Contact

0723642766

: rebecaballroom@gmail.com

:

:

Arata pe harta Rebeca Ballroom, Strada Vatra Luminoasă, Bucharest

Urmareste
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
TOP SYMBOL_v2 Created with Sketch. SUS
0
Would love your thoughts, please comment.x