Vlad Baban

Descriere

Mă numesc Vlad Băban și sunt un tânăr fotograf din Baia Mare, însă munca mea mă duce, de cele mai multe ori, în alte orașe din România, precum Cluj, Satu Mare, Zalău, Oradea, Bistrița, Mureș, București etc, dar și în afara țării.
Totul a început la vârsta de 14 ani, iar ceea ce pot să vă spun cu certitudine este că fotografia m-a ales pe mine și nu invers. Copil fiind, am experimentat diferite tipuri de fotografie, urmând ca la vârsta de 19 ani să mă axez pe fotografia de eveniment.
Pentru mine, fiecare zi este o nouă oportunitate de a descoperi și de a încerca lucruri noi, stiluri noi și tehnici noi în ceea ce privește fotografia de eveniment. Sunt deschis la orice și primesc orice sfat, cu atat mai mult, orice critici aduse pentru îmbunătățirea mea ca și fotograf, deoarece îmi doresc un eveniment unic și spectaculos pentru voi, pentru fiecare în parte. Îmi place să lucrez cu lumina naturală și mă adaptez foarte ușor la orice locație. De altfel, îmi place să scot subiecții în evidență, folosindu-mă de tot ce am în jurul meu și consider că și un loc banal poate deveni cadrul perfect. Cel mai important element al unei fotografii reușite este ceea ce se transmite prin intermediul ei: trăirile, sentimentele și emoțile pe care voi le aveți în cea mai importantă zi din viața voastră.
Ce pot sa va spun mai mult? Dupa cum ați văzut, sunt un om simplu, un fotograf foarte pasionat, care încearcă din spatele aparatului să surprindă fiecare moment și să scoată ce e mai bun din evenimentul vostru. Așa că vă invit să aruncați o privire peste munca mea, iar pentru orice întrebare sau nelămurire aștept cu drag să mă contactați.
Cu prietenie, Vlad Băban .

Echipa

Momentan nu exista informatii disponibile.

Contact

:

Arata pe harta B, ,

Comments are closed.

TOP SYMBOL_v2 Created with Sketch. SUS